Am nevoie de eternitate și de luminile din voi.
Cu cât îmi sunteți mai departe, eu mă răcesc prin gânduri noi.
Dar când mă știu a vă caută, la voi găsesc a mea ființă,
căci pururea, – o frații mei-, prin voi găsesc recunoștința.
Eu am aflat cândva în viață, un bun grăunte de muștar,
ce se afla ascuns sub brazdă, iar voi mi-ați spus de el prin Har.
Atunci am înțeles chemarea și rostul celor din trecut,
căci numai voi îmi sunteți sarea și dorul care n-am avut.
Acum suntem în trup de humă și tot prin el ne deslușim,
când toate ni-s o faptă bună, noi toți în veci n-o să murim.
Iar despre greul care-apasă aceste gânduri tot mai reci,
să știm c-avem în Cer o Casă și Domnul ne așteaptă-n Veci.
Așa unire mă încântă, în chipul cel mai strălucit;
cu voi aș vrea să fiu la Nuntă, un oaspete așa iubit.
Așa vă știu a înțelege, umblarea bună cu Iisus,
când inima nu va da Lege, ci Har și viața făr’apus !
de Simion Apetrei
