*

GLOSĂ – ÎN MEMORIA FRATELUI ARCADIE NISTOR

Îmi aduc aminte cea din urmă seară…
Cu fiori în suflet și zdrobit de jale,
Sărutând obrajii ce-ardeau ca o pară,
Gustând doar dulceața clipelor amare,
Căutând răspunsul la cât pot eu duce,
Între frați și îngeri lăcrimând în noapte,
Lângă răstignitul ce-a rămas pe cruce,
Lângă înviatul ce-a trăit prin moarte.

Cu fiori în suflet și zdrobit de jale,
Fiecărei vorbe i-am sortit hotarul,
Să nu trec prin viață necerând iertare
Celui ce-mi întinde pâinea și paharul,
Ascunzând în mine ca într-o icoană
O dorință care nu se poate spune,
Decât prima dată-n nopțile de iarnă
Și a doua oară în cealaltă lume.

Sărutând obrajii ce-ardeau ca o pară
Dintr-o lumânare care se topește,
Am simțit tot cerul cum din nou coboară
Într-o inimioară ce-n curând se-oprește
Și-am văzut cununa sfinților gătită
Așezată peste-o frunte aplecată
Și inelul nunții unde fericită
Încă o mireasă, mirele-și așteaptă.

Gustând doar dulceața clipelor amare
Ca din pomul vieții ce frumos rodește,
Ascultând cântarea ultimei fecioare
Am trăit minunea ca într-o poveste,
Învățând din ochii ce-ascundeau misterul
Și atâtea chinuri ce nici n-au fost spuse,
Având soră-iadul și-având frate-cerul
Dincolo de lanțuri, ziduri și cătușe.

Căutând răspunsul la cât pot eu duce
Am aflat ce taină este-n suferință
Și n-am spus la nimeni ce-am simțit atunce
Nici cum se-mplinește o făgăduință,
Dar ca niciodată am ales tăcerea
Înaintea vieții și-naintea morții,
Să ies din cuptorul ce-a-mpărțit durerea
Și din groapa unde o plătim cu toții.

Între frați și îngeri lăcrimând în noapte
Mi-am legat trecutul și cu viitorul
Ca o-mbrățisare dintre gând și fapte
De prezentu-n care râde vânzătorul,
Până iarăși zorii o să se ivească
Să alunge ceața din orice privire
Și-acest nume vrednic să îl pomenească
Câți urmași au dreptul la o moștenire.

Lângă răstignitul ce-a rămas pe cruce
Am visat Golgota vremurilor noastre
Și oricâte laude i-aș putea aduce
Una, măcar una n-o va recunoaște,
Dar îl știe biciul și îl știu toți spinii,
Îl cunoaște cuiul și-l cunoaște focul,
Îl cinstesc ai casei și-l cinstesc străinii,
Că prea mulți nu-s astăzi să-și sfințească locul.

Lângă înviatul ce-a trăit prin moarte
În atâtea feluri și-n atâtea rânduri,
M-am oprit o clipă să pot mai de-aproape
Să-i citesc în minte, să-i pătrund în gânduri,
Să-nțeleg iubirea fără pic de ură
Și s-aud bătaia inimii divine,
În iertarea dată cu-aceiași măsură
Celui care pleacă ori celui ce vine

Lângă înviatul ce-a trăit prin moarte,
Lângă răstignitul ce-a rămas pe cruce,
Între frați și îngeri lăcrimând în noapte,
Căutând răspunsul la cât pot eu duce,
Gustând doar dulceața clipelor amare,
Sărutând obrajii ce-ardeau ca o pară,
Cu fiori în suflet și zdrobit de jale,
Îmi aduc aminte cea din urmă seară…

de Fratele Dorel Sima,

Compusă la împlinirea a unsprezece ani de la plecarea în veșnicie a fratelui Arcadie Nistor

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on Twitter0Share on LinkedIn0