La doar 19 zile de la primul semn de boală, fratele Paul Drăgoi din Bosanci (SV) a plecat la Domnul în această dimineață (19 ianuarie 2019), la vârsta de 20 de ani, lăsând în inimile celor care l-au cunoscut, atât durerea despărțirii cât și amintirea duioasă a clipelor petrecute împreună.
Înțelepciunea tainică a Domnului a hotărât că fratele Paul, deși la o vârstă atât de fragedă, e pregătit să pășească din viața aceasta în cea veșnică, cea cu mult mai fericită și de dorit. Fiind singurul copil al părinților săi, a adus multă bucurie și nădejdi fericite în familia sa, dar și în adunarea din Bosanci unde a crescut frumos în mijlocul fraților și surorilor tineri.
Ne alăturăm întregii frățietăți a Oastei și înălțăm către Domnul rugăciune îndurerată dar plină de nădejde, ca El să-i odihnească veșnic sufletul curat în a Sa Împărăție, iar celor rămași în urmă să le aline durerea pierderii lui Paul pentru viața aceasta și să-i mângâie cu nădejdea câștigării lui pentru viața veșnică.
Înmormântarea va avea loc joi, 24 ianuarie.
Cu ajutorul Domnului, ne dorim să transmitem în direct pe oasteadomnului.info adunarea de priveghi de miercuri, 23 ianuarie și adunarea de dinaintea înmormântării.
oasteadomnului.info
Paul nu a fost un oarecare tânăr adolescent. Singurul copil, dorit și mult așteptat în familia lui, a fost un adevărat model pentru cei de vârsta lui dar și pentru mine, sau tine.
A fost ca mine, sau ca tine… Nu a strălucit prin talent într-un anumit domeniu și nu a realizat lucruri mărețe dar a înțeles încă de când era copil, rostul vieții pe pământ. Iubirea față de aproapele.
Neobosit și atent, echilibrat și cuminte, ascultător și iubitor, inocent și vesel.
Am rămas uimit când cineva care l-a întâlnit o dată sau de două ori a relatat despre el: Așa un tânăr o dată să îl întâlnești și nu poți să-l uiți.
Încojurat de prieteni, în jurul lui se adunau mereu. Așa-i cu omul frumos ți-e drag să fii în prezența lui, simți dragoste, liniște și siguranță – simți prezența lui Dumnezeu în el. De omul rău, nici numele nu vrei să i-l auzi.
Se întreba cineva: câti oare dintre prietenii mei, dacă i-aș suna în miez de noapte ar sări să ma ajute?
Paul era unul dintre ei disponibil oricând, fie că cineva avea nevoie de un sirop în miez de noapte dar farmacia era la 10km distanță, ori îl sunam să ridice un colet, mereu scurt răspundea oricui: Da, rezolvăm!
Avea 20 de ani, era student și-i era drag să muncească. Mergea și lucra pământul cu tractorul iar când era vorba de plată, Paul de multe ori avea grijă să fie și milostiv.
Neștiindu-se cu probleme medicale, marți 1 Ianuarie 2019 seara, tot înconjurat de prieteni s-a prăbușit din picioare. Transportat de urgență și diagnosticat cu anverism cerebral rup (vas de sânge rupt în zona creierului) a fost operat cu succes 3 zile mai târziu. A doua zi după operație, a deschis ochii, și-a strâns părinții de mână dar la scurt timp au intervenit alte complicații foarte grave, medicii rămânând neputincioși – inima lui Paul încetând să mai bată în dimineața de 19 ianuarie.
Dacă îți moare părintele, te numești orfan. Dacă îți moare partenerul de viață, te numești văduv. Dar dacă îți moare copilul… nu există cuvânt care să exprime durerea.
O grea suferință și total neimaginabilă pentru noi, o poartă mama și tatăl lui Paul, Laura și Ananie pentru care vă rugăm să îi pomeniți.
Un părinte spuena că Dumnezeu ia la el pe om atunci când omul e cel mai apropiat de El.
Paul, dragul nostru, tu ți-ai pregătit drumul și locul între îngeri. Te-am vrut înapoi pentru noi, dar Domnul te-a dorit și te iubește mai mult. Ne vei fi tuturor pildă de viețurie și așa să îndreptăm viețile noastre. Ai fi avut un viitor strălucit și bosăncenii s-ar fi mândrit cu-așa un gospodar. Dar pentru tine, a batut ceasul morții.
Veșnică să-ți fie pomenirea și în fața tronului dumnezeiesc să te rogi și pentru noi… cei rămași să ne luptăm cu greutățile acestei lumi.
*
Paul a fost un dar al cerului trimis pentru noi cei care l-am cunoscut.
fr. Iosif Andronic
Preaiubite…
Zilele trecute voiam să-ţi scriu o scrisoare, ceea ce e foarte caraghios. Tu nu citeai mesaje mai lungi de un rând, ce să mai zic de o scrisoare…. Însă nu am scris-o. Ar fi însemnat să-ţi spun „Adio!„. Iar eu nu pot face asta.
Dar acum citeşti, sunt sigură… Şi mă şi vezi, mă şi asculţi, mă şi simţi.
Simţi toată durerea care mă cuprinde. Pe mine şi pe toţi cei care te iubim.
Dimineţă, când am plecat de acasă, ningea. Probabil îngerii îşi fluturau aripile, de bucurie că ai ajuns la ei. La amiază, când m-am întors acasă, soarele era atât de strălucitor. Cred că dacă l-ai fi văzut ţi-ai fi zis în sinea ta: „Perfect pentru arat!”. Nu-i aşa? Acum, seara, clopotele bat în ecou. Auzi şi tu…
În ultimele două săptămâni m-am rugat pentru un ceas. Doar un ceas să te mai văd, să cântăm şi să ne rugăm împreună. Apoi Domnul să te ia cu El. Am cerut prea mult? Nu ştiu…
Aşa cum nu ştiu cum ne-am despărţit ultima dată. Oare ce ţi-am spus? Cum te-am privit? Ne-am strâns mâinile? Ne-am îmbrăţişat? Sau ţi-am spus doar un „Rămâi cu Domnul!” grăbită, cu gândul că ne vom revedea următoarea zi?
Următoarea seară urma să mergi la un meci de football. Nu îţi prea plăcea jocul, dar ştiu că îţi plăcea să stai cu prietenii tăi. În pauză, când schimbaţi echipele, ai căzut la pământ. Eu eram acasă. Cei care erau cu tine m-au anunţat şi pe mine. Am crezut că era totul pe fondul oboselii şi că situaţia nu poate fi gravă. Aşteptam veşti bune. Mă gândeam că sigur îţi vei reveni. Tu erai foarte puternic. Dar la spital, în urma examenului tomograf, am aflat că ai anevrism cerebral şi un mic vas de sânge se rupsese. Am rămas doborâtă; tu să ai aşa o boală? Zilele următoare au fost pline doar de rugăciuni. Dumnezeu ne-a arătat că le ascultă şi ai fost operat cu succes. Ţi s-a pus un stend pe acel vas. Dacă nu ştii ce e, o să-ţi explic. Dar tu sigur ştii despre ce vorbesc. Tu ştiai foarte multe lucruri. La reanimare, luni, ţi-ai văzut puţin părinţii. De acolo, din Cer, acum îi vezi mai bine. Dar marţi dimineaţa totul se complicase. De urgenţă, în operaţie, ţi s-a aplicat un dren. Însă noaptea ţi s-a mai spart un vas. Doctorii au fost neputincioşi. Noi ne-am pus nădejdea în Dumnezeu. Am sperat până în ultima clipă că te vei vindeca, că vei veni sănătos în Bosanci.
Ţi-am povestit asta ca să nu te sperii unde ai ajuns şi ce se întâmplă. Tu ai plecat la un joc de football dar ai ajuns în Cer, iar noi te plângem.
Marţi noaptea am vorbit la telefon. Mi-ai zis că vom merge la o adunare la Iaşi. Tu mereu îţi ţii promisiunile, dacă nu ţi le puteai ţine nu le făceai. Dar pe asta nu ai reuşit să o mai ţii. De Crăciun mi-ai zis că nu vrei să mă superi. Dar plecarea ta mă doare.
Tu erai atât de bun. De ce nu te-ai gândit puţin şi la noi înainte să pleci? Te-am supărat atât de tare? Tu nu te supărai niciodată…
Ştii că vom plânge după tine. Să nu te sperii de zilele ce vor urma. Mulţi te vor plânge. Chiar şi acum, mulţi plâng. Îi auzi şi tu… Dar cred că şi tu plângi cu noi. Te simt… Tu eşti sensibil.
Pentru tine, anul 2019 a însemnat doar câteva ore. Nu ştiu (sau poate nici nu trebuie) de ce Dumnezeu a vrut aşa. Dar, după ce te întâlneşti cu El, trimite-mi vorbă că ai ajuns cu bine. Măcar de data asta să mă anunţi. O să-mi lipseşti fără măsură. Tu ştii. O să ne lipseşti tuturor. Dar tu nu ai fost nici al meu, nici al altuia, nici al frăţietăţii ci al Domnului. Iar El te-a vrut la El. Probabil avea o problemă pe care o avea de rezolvat urgent, acolo în Rai, şi ştia că tu eşti potrivit. Tu erai priceput la atât de multe lucruri…
Să ne veghezi de acolo din Cer și să ai grijă de noi. Tu mereu aveai grijă să nu ne lipsească nimic…
Acum, nici cuvintele şi nici lacrimile nu îşi mai au rostul. Aş vrea să mă priveşti în ochi şi să înţelegi tot ceea ce aş mai vrea să-ţi spun, dar nu pot…
P.S. Să îmi spui dacă Raiul are culoarea imaşului de pe Coastă primăvara sau dacă se simte mirosul pământului proaspăt arat până Acolo Sus.
P.P.S. Iartă-mă că am pus poze cu tine. Ştiu că nu îţi plăcea să fii subiect principal.
CU INIMA PLINĂ DE CEEA CE NU POT DESCRIE ÎN CUVINTE, GABRIELA
Sper să nu te plictiseşti citind. Acum ai timp…
