Eu vreau să-nvăț Iubirea cu Tine, drag Iisus,
Prin ea să pot ajunge să Te urmez supus,
Cu ea să-mi duc povara smerit, știind mereu
C-alăturea de mine ești Tu, prin orice greu.
Eu vreau să-nvăț cântarea din Tine, scump Iisus,
Cu ea s-alerg pe cale pân’ voi ajunge sus,
Că-n ea e rugăciunea și plânsul cel tăcut
Cu care aflu iarăși tot ce-am avut pierdut.
Eu vreau să-nvăț Credința spre Tine, bun Iisus,
Că-n ea mi-e biruința pân’ la al vieții-apus,
Și-n ea e liniștirea că Tu ne porți oricând
Triumfători prin toate, cununa așteptând.
Eu vreau să-nvăț Cuvântul prin Tine, blând Iisus,
Cuvântul ce mângâie și ‘nalță tot mai sus,
Ce-mbărbătează inimi și-ndreaptă spre frumos,
C-acesta e din Tine, Preabunul meu, Hristos.
Eu vreau să am în toate, Iisus, purtarea Ta,
Că doar așa în lume eu pot a Te-arăta,
Și doar așa sunt tare, smerit și credincios,
Și lupta și-alergarea le pot sfârși frumos.
de David Rusu