Părintele Iosif Trifa

lisus – Mijlocitor între noi și Dumnezeu

EVANGHELIA DUMINICII A VII-A DUPĂ PAȘTI  – a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic

În vremea aceea, ridicând lisus ochii Săi la cer, a zis: „Părinte, a venit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine. Precum ai dat Lui stăpânire a tot trupul, ca tot ce ai dat Lui să le dea lor viață veșnică. Și aceasta este viața cea veșnică: să Te cunoască pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu, şi pe Care L-ai trimis, pe lisus Hristos. Eu Te-am proslăvit pe Tine pe pământ. Lucrul am săvârșit, care ai dat Mie ca să-l fac. Și acum Mă proslăvește Tu, Părinte, la Tine însuți cu slava care am avut la Tine mai înainte, până a nu fi lumea. Arătat-am Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Mie i-ai dat pe ei. Și cuvântul Tău au păzit. Acum au cunoscut că toate câte ai dat Mie de la Tine sunt. Pentru că cuvintele care ai dat Mie le-am dat lor, și ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru aceștia care ai dat Mie; că ai Tăi sunt. Și ale Mele toate ale Tale sunt Și ale Tale ale Mele; și M-am proslăvit întru dânșii.
Si nu mai sunt în lume, iar aceștia în lume sunt și Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, păzește-i pe dânșii întru Numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam pe ei întru Numele Tău; pe care i-ai dat Mie i-am păzit. Și nimeni dintru dânșii n-a pierit, fără numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum la Tine vin și acestea grăiesc în lume, ca să aibă bucuria Mea deplin întru ei”.

(Ioan 17, 1-13)

Evanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ.
Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Își încheia chemarea și lucrarea Sa de învățător: „Părinte Ceresc! – zicea Mântuitorul – am săvârșit lucrarea ce Mi ai dat s-o fac. Luând chip de om și umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învățat pe oameni toate tainele mântuirii… rămâne ca ei să primească și să asculte învățăturile Mele“…
Această rugăciune a fost pe urmă întregită și cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispășirii. Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Și-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârşitu-s-a!“ (Ioan 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit și chemarea Mea de ispășitor al omenirii!… N-am fost în lume numai Învățător, ci și Ispășitor de păcate… Am săvârșit și Jertfa cea Mare a izbăvirii… Am luat asupra Mea păcatele oamenilor și le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăți de păcate prin Sângele Meu și să fie „una cu Noi“.
Ah, ce plin de fior și de măreție este raportul pe care Domnul Iisus îl spune în această evanghelie! În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii și renașterea ei prin Jertfa Golgotei.

Dar acest raport stă în fața noastră și cu o groaznică răspundere. Raportul stă în fața noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învățăturile Mântuitorului şi Jertfa Lui cea Sfântă?
Dragă cititorule! Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din evanghelia de duminică stă cu o întrebare deschisă și în fața ta. Domnul „a săvârșit lucrarea ce I s a dat“. Eu te întreb: cum stai tu fată de această lucrare? El ți-a deschis și ție darul iertării păcatelor, prin scump Sângele Lui… Ai primit tu acest dar?
Domnul ne-a câștigat totul prin Jertfa Lui cea Sfântă. El ne îmbie cu un dar ce ne poate face „fiii lui Dumnezeu“. Este însă întrebarea: am primit noi acest dar?
Viaţa și traiul nostru arată că nu l-am primit. Lumea de azi e plină, mai tare ca oricând, de răutăți, în sensul că n-am primit cu adevărat darul și mântuirea ce ni le-a câștigat Mântuitorul cu scump Sângele Lui.

Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din evanghelia acestei duminici este o teribilă mustrare pentru creștinătatea de azi. Domnul ne-a câștigat totul, dar noi n-am primit aproape nimic. Domnul ne îmbie cu darul și puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), dar noi nu primim acest dar, de aceea suntem mai departe ca oricând de a fi „copii ai lui Dumnezeu“ şi frați laolaltă. Rugăciunea Mântuitorului din evanghelia aceasta stă în fața celor care stăruie în păcate și fărădelegi cu o groaznică răspundere; stă cu răspunderea din cuvintele Lui: „Dacă n-aș fi venit şi nu le aş fi vestit lor, n-ar avea păcat, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor“. Dacă Mântuitorul n ar fi murit pentru noi şi nu ne ar fi lăsat darurile mântuirii, am avea o scuză, o dezvinovățire, pentru păcatele noastre. Dar El ne a lăsat toate darurile; cei ce nu primesc aceste daruri nici un răspuns nu vor avea în ziua Judecații. Vai celor ce nu primesc darurile mântuirii aduse în lume de Scumpul nostru Mântuitor! O veşnicie întreagă vor plânge că n au primit aceste daruri.

Citiți cu luare-aminte această evanghelie, cu întregul capitol 17 de la Ioan. În ea se află toată tăria mântuirii noastre sufletești: „Şi aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, şi pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos“. Începutul şi sfârșitul mântuirii noastre acesta este: să cunoști pe Dumnezeu și pe Fiul Său cel Sfânt. „Dar cine nu cunoaște pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos?“ – vă veţi întreba dumneavoastră, mirați… „Ce învățătură nouă este aceasta, când şi pruncii o cunosc?“… Eu însă cutez a spune că oamenii nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte cu adevărat numai prin Iisus Hristos, „Care ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Lui“ (Rom. 5, 10) şi ne-a făcut fiii Lui. Cei mai multi oameni cunosc şi azi tot numai pe Dumnezeul din Vechiul Testament, Care pedepsește și poruncește să nu faci ceea şi ceea. Dar nu L cunosc pe Dumnezeu prin Iisus Mântuitorul, Care a venit aducându-ne „dar și putere să ne facem – prin jertfa Lui – fiii lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 12) și să putem trăi o viaţă după voia Lui.
Evanghelia de faţă ne aduce o veste scumpă şi dulce: Iisus Se roagă pentru noi. El mijloceşte pentru noi şi mântuirea noastră. Pe Iisus Hristos trebuie să-L cunoaştem şi să-L primim ca pe Marele Mijlocitor dintre noi şi Dumnezeu. „Căci Unul este Dumnezeu, Unul şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul-Iisus Hristos, Care pe Sine Însuși S-a dat preț de răscumpărare pentru toţi“ (I Tim. 2, 5-6). „De va fi păcătuit cineva, avem Mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine ispășire pentru păcatele noastre“ (I Ioan 2, 1). Taina vieţii celei adevărat creștinești aceasta este: să-L primeşti pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă şi prin El să trăieşti o viaţă nouă, după voia Lui Dumnezeu, ca un copil iubit al Lui. În aceasta vrea Iisus să-l facă pe fiecare om „desăvârşit“, cum spune aici în evanghelie.

Însă cei mai mulţi creştini n-au primit în chipul acesta pe Mântuitorul şi de aceea nu este putere creştinească în viaţa lor. Eu socot că şi viaţa poporului nostru este prea săracă în roadele faptelor de putere creştinească; şi asta, tocmai din pricină că Iisus Mântuitorul şi Mijlocitorul nu stă de ajuns în mijlocul vieţii noastre sufleteşti.
Evanghelia de azi este un strigăt de osândă pentru cei care stăruie în necredinţă şi nepăsare de cele sufleteşti. Dar, pe de altă parte, ah, ce veste dulce ne aduce această evanghelie celor care trăim o viață cu Domnul! Ne aduce vestea cea scumpă că Domnul Se roagă şi mijlocește pentru noi şi păcatele noastre. Domnul ne ajută să trăim în lume, dar să nu fim din lume. Să trăim în lume, dar nu în modele şi răutățile lumii.
Creștinătatea cea mare trăieşte azi în păcatele şi modele acestei lumi. Vai, ce minciună mare este o astfel de creştinătate! Şi vai, cât de mulţi creştini trăiesc în această minciună! Ei îşi închipuie că pot ajunge în Canaan înainte de a ieşi din Egipt.
Evanghelia ne spune şi aici că toţi cei care „am ieşit din lume“ vom fi urâți şi prigoniți. „Şi lumea i-a urât pe ei – zicea Iisus – pentru că ei nu sunt din lume“ (Ioan 17, 14). Lumea şi oamenii cei lumeşti nu pot suferi pe cei care au ieşit „din lume“, din răutăţile şi păcatele lumii. Aşa a fost pe timpul Mântuitorului, aşa e şi azi şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor. Dar această ură şi prigoană a lumii nu poate absolut cu nimic să ne amărască sufletul şi dulceaţa pe care ne-o dă viaţa cea trăită cu Domnul. Dimpotrivă, avem plăcere în suferinţe şi prigoane pentru Hristos şi pentru sufletul nostru (II Cor. 12, 10).

O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce evanghelia aceasta, cu rugăciunea din capitolul 17 de la Ioan! Sfârşitul acestei rugăciuni ne spune că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se roagă ca, Acolo unde este El, să putem ajunge şi noi: „Tată, vreau ca, Acolo unde sunt Eu, să fie, împreună cu Mine, şi aceia pe care Mi i ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi ai dat o Tu, fiindcă Tu M ai iubit mai înainte de a fi lumea“ (Ioan 17, 24).
Ce veste minunată!

Rugăciune:

Iisuse, prea dulcele nostru Mântuitor, prin Jertfa Ta şi rugăciunile Tale, învredniceşte-ne şi pe noi să dobândim locul cel minunat; să vedem slava Ta; să petrecem cu Tine şi să Te slăvim pe Tine în vecii vecilor. Amin.

 

Părintele Iosif Trifa, din „Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an”
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2006