Pe crestele vieții mă urc adeseori
Privind o clipă-n urmă mă-ncerc adânci fiori,
Când văd prin câte valuri, urcușuri de temut
Doar mâna Ta Iisuse, prin ele m-a trecut,
Am străbătut cu teamă atâtea lungi poteci
Mi se păreau Iisuse că-s nesfârșite-n veci,
Dar iarăși luminișuri de raze și de flori
Din nopți întunecate, Le-ai prefăcut în zori
Dureri și suferință, necaz și bucurii
Și-atâtea stări pe care doar singur Tu le știi,
Azi, le privesc cu lacrimi din zare ca pe-un vis
Ce s-au sfârșit cu Tine, din orișice abis!
Azi, nici o zi din viață nu pot și nici n-aș vrea
S-o știu fără de Tine și de prezența Ta,
Căci fără Tine Doamne, nimic n-aș fi putut
Și sufletul și trupul demult le-aș fi pierdut!
Și-apoi cobor de-acolo și pe genunchi mă pun
Și-n ruga mea săracă nimic n-aș vrea să spun,
Și-n slabele cuvinte nimic n-aș vrea sa-ți cer
Decât să strig cu lacrimi. ..Amin.. EBEN-EZER!!!
de Nicu Fasolă
