“Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.” Romani cap 6;23
Trupul nașterii noastre ne este dat ca un înveliș de exprimare materială a călătoriei sufletului pe pământ. Fărâma, și nu mică, a dumnezeirii din noi, adică sufletul, este adus din neființa, în ființă, printr-o naștere în trup.
Știm că această călătorie trupească și pământeasca are ca scop final reîntoarcerea noastră ACASĂ, în Cerul Vieții Veșnice alături de Dumnezeul întreit.
Noi suntem datori cu două nașteri ( cf Ioan 3, 3) și cu două morți ( cf Romani 6, 11) ! Adică o naștere a trupului și o a doua naștere a sufletului din trup. O naștere din moartea păcatului săvârșit de noi.
Și o moarte a trupului la finalul “călătoriei”, precum și o moarte a firii pământești care se exprimă mai mult prin păcat.
Înțelegem așadar că nașterea trupului e buna, dar cea a sufletului e și mai bună ( Romani 6:11 Tot așa și voi înșivă socotiţi-vă morți fată de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos, Domnul nostru).
Și, ambele morți sunt bune dacă se inversează ordinea. Dacă la naștere întâi se naște trupul apoi sufletul ( în chipul actului voit conștient); la moarte întâi murim conștient față de păcat; apoi cu trupul.
Fiind deja morți față de fire, lume și păcat, suntem pregătiți, și chiar așteptăm moartea trupului, căci asta nu înseamnă decât faptul că am ajuns la Destinație ! La cea Veșnica ! La cea Bună ! La Dumnezeu !!! Și cu El !
PLATA PĂCATULUI ESTE MOARTEA FERICIRII.
Adevărata Fericire, este cea dată de viața trăita după Voia Lui Dumnezeu ( vezi Fericirile, Matei cap 5 ).
Când vom înfăptui zilnic în viața noastră moartea față de păcat ( evitarea înfăptuirii lui) , atunci începem să fim fericiți.
Vedem în cuvântarea Domnului Iisus că FERICEA acțiunile oamenilor care nu sunt deloc cele firești ( răzbunarea; setea de averi; ura; viclenia etc), ci dimpotrivă,sunt toate cele făcute împotriva a ceea ce dictează firea ( blândețea; plânsul bun ; sărăcia în duh; milostenia; împăciuirea etc).
Să fim fericiți dar, înnoindu-ne mintea, cugetul, exprimarea și trăind fericirea de a nu avea mai multa decât strictul necesar, nevoie de cele care sunt în jurul nostru. Noi să ne folosim bine de ele, nu ele de noi :
Eclesiastul 2:1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și gustă fericirea.” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune.
Eclesiastul 2:11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. Amin.
de Simion Apetrei