M-am întors să văd glasul care îmi vorbea… Şi când m-am întors am văzut şapte stele…
Cum să vezi un glas care îţi vorbeşte?
Aici este taina cunoaşterii adevărului. Trebuie să ştii să vezi glasul, nu faţa vorbitorului. Lăuntrul, nu afara duhului, nu înfăţişarea. Adevărul ascuns, nu cel arătat…
Faţa poate să înşele, căci feţe pot fi mai multe şi pot fi schimbate – dar glas nu poate fi decât Unul. Şi nu poate fi schimbat. După cum este scris: …Oile merg după El, căci Îi cunosc glasul (Ioan 10, 4).
Nu te opri niciodată la faţa unui vorbitor, ci mergi până la glasul lui.
Şi du-te pe glasul lui până la inima din care iese acest glas, pentru că este scris: din prisosul inimii vorbeşte gura.
Şi numai dacă în inima aceea vei vedea cele şapte stele, cele şapte virtuţi, cele şapte roade ale Duhului Sfânt – abia atunci să asculţi ce grăieşte.
Şi să crezi ce asculţi.
Şapte este socotit a fi numărul desăvârşirii pământeşti. Şapte zile, şapte săptămâni, şapte cupe, şapte trâmbiţe, şapte peceţi, şapte taine, şapte stele.
Dar numărul desăvârşirii dumnezeieşti este totdeauna mai mare…
Şi numărul acesta se spune că ar fi opt, adică totdeauna ceea ce trece peste desăvârşirea omenească.
Atunci, de ce şapte stele, şi nu opt?
Pentru că omului nu-i este dat să cunoască niciodată toate tainele. Totdeauna mai este una care îi va rămâne ascunsă, pentru ca totdeauna să fie smerit şi să nu-şi închipuie că el cunoaşte totul, ci să se închine lui Dumnezeu, Care singurul cunoaşte toate cuvintele şi le stăpâneşte.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeule desăvârşit şi veşnic, Izvorul Luminii şi al Cunoaşterii!
Te rugăm, fă-ne şi nouă cunoscute tainele dragostei Tale, prin care să ne pătrundem de Tine şi să ne unim cu dragostea Ta.
fr. Traian Dorz – Hristos, Pâinea noastră zilnică.
